ONG-urile din România au la dispoziţie peste 70.000 de euro pentru stabilirea unor parteneriate cu organizaţii din Norvegia, Islanda sau Liechtenstein şi pentru dezvoltarea unor idei de proiecte comune.
Organizaţiile neguvernamentale care vor să găsească parteneri de proiect şi să facă transfer de expertiză în Norvegia, Islanda sau Liechtenstein, pot primi 3.000 de euro, dacă aplică până pe 20 februarie, la cel de-al doilea apel de finanţare pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, în cadrul Fondului ONG în România.
Esenţial pentru orice ONG care vrea să scrie un proiect pentru Fondul ONG, este să ia legătura cu o organizaţie din Norvegia, Islanda sau Lichtenstein. „Ştim că găsirea unui partener din ţările donatoare este destul de dificilă.[…] Recomandăm organizaţiilor (din România – n.red.) care îşi doresc să găsească o organizaţie parteneră , să consulte portalul partners.ngonorway.org, unde se găseşte o listă cu organizaţii. Cum sunt multe organizaţii care le scriu (organizaţiilor din străinătate – n.red.), este bine ca atunci când le contactează să fie cât mai clare şi concise cu privire la proiectul sau activităţile pe care doresc să le dezvolte. Să menţioneze ce expertiză au şi ce au nevoie de la partenerul pe care îl caută. O idee ar fi să roage organizaţiile pe care le cunosc să le recomande parteneri din alte ţări cu care au mai lucrat”, afirmă Ştefania Andersen, coordonator relaţii bilaterale la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) – unul dintre administratorii Fondului ONG în România.
Proiectele eligibile se vor concentra pe facilitarea colaborării pe unul sau mai multe dintre următoarele domenii de intervenţie:
– Democraţie
– Drepturile omului
– Transparenţă şi bună guvernare
– Democraţie participativă
– Combaterea rasismului şi xenofobiei
– Anti-discriminare
– Inegalităţi sociale, sărăcie şi excluziune (inclusiv în zonele rurale)
– Egalitate de gen
– Violenţa bazată pe gen
– Protecţia mediului şi schimbări climatice
– Servicii sociale şi de bază
– Dezvoltarea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale
Evaluatoarii vor urmări, în perioada de selecţie a cererilor de finanţare, profilul celor două organizaţii partenere, motivaţia lor de a dezvolta un parteneriat şi ideea concretă aflată la baza colaborării. „Fiind vorba de o linie de finanţare ce urmăreşte consolidarea relaţiilor bilaterale, sunt relevante şi modul în care organizaţiile valorifică şi diseminează informaţia şi experienţele dobândite, atât în interiorul propriilor organizaţii, dar şi către alte medii şi instituţii”, spune Andersen.
Suma de 3.000 de euro per propunere va fi alocată doar pentru cheltuieli de călătorie şi subzistenţă a partenerilor. Organizaţiile neguvernamentale care vor să beneficieze de aceşti bani trebuie să parcurgă ghidul solicitantului, apoi să compleze documentele care justifică scopul şi natura sumei cerute.
“Sperăm să primim un număr mai mare de solicitări faţă de primul apel. Suma disponibilă pentru finanţare este mai mare decât cea precedentă, deci putem sprijini mai multe parteneriate”, menţionează managerul FDSC. Suma totală aflată la dispoziţia ONG-urilor prin apelul de finanţare pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, depăşeşte 70.000 de euro. La primul apel, administratorii fondurilor au primit 50 de cereri de finanţare. Dintre ele, 24 de proiecte au primit finanţare.
„(Organizaţiile care au obţinut anterior finanţare – n.red.) au văzut cum funcţionează organizaţii cu experienţă în domeniu şi au învăţat din proiectele dezvoltate de acestea până acum. Au avut ocazia să construiască prin idei puse în comun şi să găsească resurse pentru a le pune în practică”, ne arată reprezentantul FDSC.
Consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Islanda, Norvegia şi Lichtenstein reprezintă unul dintre obiectivele vizate prin Fondul ONG în România, susţinut prin activităţi de finanţare a diverselor iniţiative sau organizarea de evenimente specifice de facilitare a parteneriatului şi/sau schimbului de experienţe. În perioada 2009 – 2014, România beneficiază de fonduri totale de aproape 30 de milioane de euro. Ultimul apel de cereri de finanţare din cadrul Fondului ONG, pentru 2009 – 2014, va fi deschis în aprilie şi va pune la bătaie peste 10 milioane de euro, prin toate cele cinci componente ale programului.