Nu sunt invizibile. Le găsim pe străzi sau la marginea oraşelor. Tindem să le desconsiderăm şi le evităm. Dar ele există. Sunt cele 15.000 de persoane adulte fără adăpost din România.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

15.000 de oameni trăiesc pe stradă în România, iar o treime populează Capitala, arată estimările Samusocial România, o organizaţie neguvernamentală din Bucureşti, care se ocupă cu reintegrarea socială a celor fără adăpost.

„Motivele pentru care oamenii ajung în stradă sunt multe. Unii au fost escrocaţi şi şi-au pierdut casele,  altora le-au fost retrocedate locuinţele. De asemenea, mulţi se află în această situaţie datorită conflictelor din familie, a divorţurilor sau pentru că şi-au pierdut locurile de muncă şi nu au mai putut să-şi plătească ratele, ori chiriile. Chiar cred că oricui i se poate întâmpla să ajungă pe stradă”, spune Sabina Nicolae, director executiv Samusocial România.

15.000 de oameni trăiesc pe străzile din România

Bucureştiul are doar 900 de locuri de cazare pentru cei fără adăpost

România alocă anual mai puţin de 900 de euro per capita pentru servicii sociale

Oamenii ajunşi pe străzi tind să devină depresivi, ceea ce creşte riscul ca perioada petrecută sub cerul liber să fie una îndelungată. „După ce ajungi în stradă şi stai acolo câteva zile, starea psihică se alterează până la un nivel la care fie devii demotivat să mai lupţi, fie, pur şi simplu, nu mai poţi, pentru că nu mai găseşti căile logice prin care să ieşi din situaţia de criză în care te găseşti”, explică Nicolae.

Trecerea de la „fără adăpost” la „angajat”

Aproape 4.900 de oameni fără adăpost au beneficiat, până în prezent, de serviciile oferite de Samusocial. Una dintre activităţile cele mai importante ale organizaţiei este reîncadrarea pe piaţa muncii a celor aflaţi în stradă. Astfel, oamenii care ajung să aibă nevoie de serviciile ONG-ului trec printr-un filtru, iar specialiştii organizaţiei stabilesc dacă problemele sociale şi medicale ale persoanelor fără adăpost pot fi rezolvate şi în ce măsură sunt ele apte de muncă. În medie, 100 de oameni aflaţi în stradă trec anual de filtrele ONG-ului, ceea ce înseamnă că, la un moment dat, ar putea obţine un loc de muncă.

„Cei mai mulţi dintre beneficiarii noştri nu mai lucrează de foarte mult timp. Sunt oameni care au stat pe stradă de la cinci luni, în cazurile fericite, până la 15 ani. Perioada de recuperare a beneficiarului  variază în funcţie de fiecare caz în parte. Pentru unii este nevoie de trei luni, iar pentru alţii este nevoie de 2-3 ani până să poată fi aduşi în situaţia în care să ocupe din nou un loc pe piaţa muncii”, subliniază Sabina Nicolae.

Pentru mai mult de jumătate dintre cei care intră în programul de obţinere a unui job, organizaţia reuşeşte să găsească o variantă de cazare. Pe lângă problema cazării, reprezentanţii ONG-ului trebuie să recupereze şi toate documentele care atestă nivelul de educaţie şi de experienţă profesională a fiecărui beneficiar.  Totodată, peste 60% dintre persoanele adulte fără adăpost incluse în program au nevoie de cărţi de identitate.

Unii oameni care trec prin tot procesul de consiliere şi de formare reuşesc să-şi găsească de lucru în agricultură, construcţii sau spălătorii auto. Câţiva ajung să lucreze chiar în cadrul unor multinaţionale.

„De regulă, beneficiarii noştri nu au suficiente studii astfel încât să facă faţă pe un post pe care l-ar oferi o companie multinaţională. Ei ar trebui să fie calificaţi în vreunul dintre domeniile în care funcţionează compania în cauză. Mulţi dintre beneficiari au cel mult opt clase. Însă am avut şi beneficiari cu studii superioare care au fost angajaţi”, declară directorul executiv al Samusocial România.

Cele mai multe dintre persoanele fără adăpost care reuşesc să obţină un loc de muncă sunt plătite cu salariul minim pe economie. „Ştiu cel puţin doi beneficiari angajaţi care câştigă peste 2.000 de lei net lunar. Unul este absolvent de studii superioare, iar celălalt a absolvit liceul”, spune Nicolae.

Monitorizare post angajare

Doar anul trecut, ONG-ul a reuşit să plaseze 67 de oameni fără adăpost pe piaţa muncii. După angajare, beneficiarii organizaţiei sunt monitorizaţi timp de şase luni, perioadă în care se observă dacă reuşesc sau nu să îşi pastreze locul de muncă.

Cei ce nu-şi menţin locurile de muncă renunţă fie pentru că afacerea angajatorului nu mai funcţionează, fie pentru că angajatorul nu este pregătit să accepte anumite abateri ale angajaţilor. Adesea, cei ce au locuit în stradă pentru o vreme, tind să întârzie la program, pentru că nu au formată o educaţie pentru muncă. Unii angajatori au răbdare ca angajaţii lor să-şi ordoneze viaţa, alţii nu.

„Dintre beneficiarii noştri care au reuşit să obţină un job pe piaţa reală a forţei de muncă, o bună parte se întoarce la noi pentru consiliere psihologică. Adulţii fără adăpost sunt nişte persoane singure. Chiar şi după ce se angajează trăiesc încă într-o stare de incertitudine, pentru că este greu să revină la normal după ce au suferit de foame şi au stat pe stradă”, afirmă Nicolae.

În afara proiectului de reinserţie pe piaţa forţei de muncă, Samusocial a fost şi este implicată în mai multe demersuri care vizează sprijinirea românilor aflaţi pe străzile Bucureştiului:

• ● trei echipe mobile (psihologică, de zi şi de noapte), care oferă servicii medicale de urgenţă;
• ● atelier de inserţie profesională, finalizat în 2011, cu angajarea a 45 de oameni fără adăpost;
• ● centru medico-psiho-social, care facilitează accesul persoanelor fără adăpost la servicii medicale, de asistenţă socială şi psihologică;
• ● iniţiativă destinată prevenirii abandonului şcolar de către copiii care previn din părinţi aflaţi în stradă.

Cum ar trebui să ajute statul

„Dacă multe dintre persoanele adulte fără adăpost ar avea măcar diplome de absolvire pentru opt clase, atunci ar putea să obţină nişte calificări. Obţinerea unei calificări ar presupune o şansă în plus pentru un loc de muncă. Un loc de muncă ar însemna că persoanele adulte fără adăpost ar putea să-şi plătească o chirie. Atâta vreme cât există familii cu copii, aflate în stradă, care nu beneficiază de condiţii normale – nici de viaţă şi nici de educaţie, ele devin supuse riscului de a deveni următoarea generaţie de oameni ai străzii”, apreciază Sabina Nicolae

România ocupă locul al 17-lea la nivelul Uniunii Europene (UE) în funcţie de procentul cheltuielilor cu protecţia socială a oamenilor din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit unor date publicate recent de Eurostat, biroul de statistică al UE. Pe primele locuri se situează Danemarca, Germania şi Luxemburg, cu valori ce depăşesc 43% din total PIB.  În schimb, România alocă doar 35,9% din PIB pentru protecţia socială a locuitorilor.

Guvernul a cheltuit, în 2011, 868 de euro pentru protecţia socială a fiecărui român. La nivelul UE, doar Bulgaria a avut un buget per capita mai mic decât România, respectiv 675 de euro. Luxemburg, Norvegia şi Danemarca sunt statele care, la nivelul Uniunii, investesc cel mai mult în protecţie socială.

Oficialul Samusocial consideră că mărirea ajutoarelor sociale nu constituie o soluţie pe termen lung pentru ajutarea celor aflaţi în stradă. „Ar fi o  soluţie care ar contribui la creşterea nivelul lor de trai, pentru că le-ar permite să se hrănească şi să-şi găsească un loc de adăpostire. Dar aceasta nu este o măsură care să se poată aplica pe termen lung”, afirmă Nicolae.

În Olanda, de exemplu,  autorităţile oferă ajutoare de stat consistente, servicii sociale şi medicale dedicate celor aflaţi în dificultate, precum şi suficiente locuri de adăpostire.

În Bucureşti, există circa 900 de locuri de cazare pentru oamenii fără adăpost, potrivit Samusocial.

În ultimii ani, organizaţia a derulat numeroase campanii de promovare a problemelor pe care le au românii dezavantajaţi. Una dintre iniţiativele ONG-ului s-a transpus într-un parteneriat cu Prima TV. Timp de o saptămână, rubrica dedicată stării vremii în jurnalul de ştiri principal al zilei, a fost prezentată de un om al străzii.

„Am observat că în ultimii trei ani a crescut implicarea românilor în direcţia persoanelor fără adăpost, pe fondul campaniile de impact pe care le-am derulat”, încheie Nicolae.

Aşadar, românii tind să se implice în ceea ce priveşte situaţia persoanele adulte fără adăpost, atâta vreme cât sunt informaţi corespunzător. Iar acţiunile noastre comune pot scoate oamenii din stradă.