Mugur a renunţat la o parte din viaţa de corporatist şi s-a dedicat unor problemele sociale, ca fotograf. E supărat pe ONG-urile pentru romi, pe lipsa de educaţie a oamenilor, crede în karma şi îşi doreşte să i se ridice o statuie, peste 50 de ani.

Liviu Florea, redactor – şef AlTreileaSector.ro

Din aprilie 2010, Mugur Vărzariu, 43 de ani, se recomandă ca „avocatul schimbării”. În profilul de LinkedIn, se descrie ca „fotograf umil” şi „activist pentru drepturile omului”.

Prin 2003 – 2004 a început să scrie, iar multe dintre textele lui au apărut în Le Monde des Religions (parte din grupul Le Monde), Wired Magazine şi Adevărul. Fotografiile sale au publicate de titluri precum The Economist, The New York Times sau Los Angeles Times. Licenţiat în economie, a absolvit un program de Executive Master Administration la ASEBUSS, apoi a studiat şi Dreptul. Din 2005, este managing partner la compania de consultanţă Trout & Partners Consulting România.

În 2010, Mugur a făcut o schimbare în carieră şi a devenit fotograf. În noul drum, înceacă să surprindă în imagini diverse teme sociale. Nu a renunţat la conducerea companiei, dar oferă consultanţă mai rar.

După reorientarea carierei spre fotografie, a cunoscut direct drama romilor din România, l-a întâlnit pe Dalai Lama şi a învăţat că „în viaţă poţi să faci orice, numai să nu te joci cu karma ta”.

AlTreileaSector.ro vă prezintă, în continuare, povestea lui Mugur, unul dintre românii care schimbă lumea în bine, prin fotografie.

 

ATS: Ce visai în copilărie?

M.V.: În copilărie nu aveam niciun ţel. Am citit, însă, foarte devreme, „De veghe în lanul de secară” şi cred că mi-aş fi dorit să stau paznic la câmp. În şcoală eram elevul din clasă care a bătut pe cineva doar într-o singură situaţie: când acea persoană venea să-l bată pe un coleg de-al meu. Asta mi-a adus foarte multe probleme din partea profesorilor.

ATS: Cum te-ai defini?

M.V.: M-aş defini ca un om care încearcă să schimbe ceva în bine, prin fotografie. De fapt, fotografia este doar un mijloc prin care fac mesajul mai digerabil, mai uşor de penetrat.

 

ATS: De ce ai renunţat la carieră în 2010?

M.V.: Nu aş spune că am renunţat la carieră, ci că am descoperit ceva mai interesant. Cariera mea în marketing a fost foarte importantă pentru mine, ca evoluţie şi formare. În 2010, un fost coleg de şcoală, care acum e fotograf, a citit ceva scris de mine, m-a contactat şi m-a întrebat dacă eu sunt Mugur, prietenul lui din copilărie. I-am răspuns că eu sunt, ne-am întâlnit şi i-am spus că mi se pare foarte interesant ceea ce face el şi că mi-ar plăcea şi mie să fac asta.

ATS: A fost greu să te adaptezi „noului drum”?

M.V.: Nu a fost greu. M-am adaptat din mers. Astăzi, pot să spun oricui că toţi fotografii din România sunt mai talentaţi ca mine, dar mai muncitori, nu prea.

 

ATS: De ce ai ales să tratezi situaţia romilor în fotografiile tale?

M.V.: În 2010, la scurt timp după ce m-am apucat de fotografie, am început să mă gândesc cu seriozitate la problemele legate de etnia romă. Tocmai aveau loc aşa-zisele evacuările voluntare ale romilor, când fiecare persoană expulzată primea câte 300 de euro. Cu acea ocazie, uitându-mă la situaţia etniei rome, am constatat că e dramatică. Mi-am dorit să petrec cât mai mult timp observând această problemă, pentru a o înţelege în toată complexitatea ei. Mulţi oameni care se uită la munca mea o desconsideră, crezând, în mod greşit, că îi apăr pe romi. Apărând, însă, persoanele vulnerabile, încerc să apăr pe toată lumea. Dar este foarte greu să înţelegi chestia asta, dacă nu ai educaţie. În 50 – 100 de ani, romii vor deveni populaţie majoritară în România. Ar trebui să înţelegem cu toţii că trebuie să-i ajutăm, pentru că sunt români. Romii, care sunt atestaţi pe teritoriul României de pe la 1.400, încă sunt consideraţi ţigani, nu români.

Pe lângă instituţiile statului, tot ceea ce înseamnă activitate ONG-istică pe domeniul ăsta, se face responsabilă de situaţia pe care o au romii astăzi.

În 2013, am fost la Constanţa, unde am făcut nişte fotografii, în care am inclus şi o familie de romi. Acolo am cunoscut un rom, care lucra pentru Prefectura Constanţa, cu care am schimbat câteva cuvine şi căruia i-am lăsat şi numărul meu de telefon, pentru orice eventualitate. Iar în luna octombrie, într-o sâmbătă seară, primesc un telefon de la el. M-a sunat să îmi spună că o comunitate de romi tocmai fusese evacuată. Mi-a mai spus că sunase la Partida Romilor, la Mădălin Voicu şi la o mulţime de ONG-uri, însă nimeni nu a vrut să-l ajute. Aşa că, după ce a epuizat toate variantele, m-a sunat pe mine. A doua zi am mers acolo şi i-am găsit pe acei oameni, vreo câteva sute, în stradă, în cod portocaliu de ploaie şi vânt. După ce am ajuns acolo, au început să apară şi ONG-iştii romi. Iar angajatul de la Prefectura Constanţa, care e cel mai inteligent rom dintre toţi pe care i-am întâlnit eu până acum, i-a întrebat pe reprezentanţii ONG-urilor roma de ce nu au venit când i-a sunat el, ci abia după ce am venit eu. Iar ei i-au răspuns că „Mugur are aparate bune”. Ce legătură avea asta cu toată situaţia de acolo?!

ATS: În afară de romi, ce alte subiecte sociale te mai interesează?

M.V.: Mă interesează foarte multe subiecte sociale. Am tratat şi subiecte precum drogurile legale sau prostituţia. În general, orice subiect pe care îl tratez trebuie să fie o problemă care să mă mişte mai întâi pe mine, ca structură sufletească. Atunci, eu încerc să privesc problema dintr-un alt unghi decât este ea privită în mod normal. De exemplu, lumea se uită la situaţia romilor şi spune: „nenorociţii ăştia dau muzica tale când fac nunţile”. Eu privesc această problemă altfel (…). În India, o nuntă înseamă zeci sau sute de oameni, care ies pe stradă, cu generatoare pentru lumină şi boxe. Toţi care participă la nuntă umblă în tot oraşul, cu tot cu boxe. Pe lângă boxe, mai au şi tobe la care bat.

 

ATS: Care a fost cel mai emoţionant proiect în care ai fost implicat până acum?

M.V.: O situaţia mai dramatică decât cea a romilor nu există. Astăzi, românii cunosc situaţia lor prin prisma a 30 de secunde în cadrul ştirilor de la ora cinci sau din nişte bălăcăreli sporadice la televizor. Românii nu ştiu însă că, în România, mulţi romi duc o viaţă mai groaznică decât cea a unui câine.

ATS: De unde te informezi sau te inspiri pentru proiectele tale?

M.V.: Mă folosesc foarte mult de imaginaţia mea, de cultura pe care o am şi de toate cunoştinţele pe care le-am acumulat până acum. Folosesc toate aceste lucruri ca să-mi pun probleme legate de diverse teme sociale care fie sunt de actualitate, fie sunt îngropate undeva.

 

ATS: Crezi că societatea românească discriminează?

M.V.: Da. Iar discriminarea merge mână în mână cu prostia. Societatea românească este măcinată de lipsă de educaţie şi este prizoniera unei mentalităţi învechite. Ca să înţelegi fineţea respectării dreptului celui de lângă tine, îţi trebuie foarte multă minte. Discriminăm îngrozitor de mult.

ATS: Cum percepi românii, prin felul lor de a se comporta în societate?

M.V.: Cred că, punctual, este imposibil ca românii să nu facă fapte bune. Există oameni care fac fapte bune şi care au un potenţial fantastic de a contribui la dezvoltarea în bine a societăţii, dar efortul lor nu este decât picătură într-un ocean. Cea mai mare problemă a noastră nu e că nu face o faptă bună fiecare dintre noi. Problema cea mai mare e că nu reuşim să schimbăm sistemul. Câtă vreme sistemul nu este schimbat, fapta individuală nu devine nici măcar exemplu pozitiv. Eu fac foarte multe lucruri în interesul societăţii, dar singura mea speranţă este că cineva, peste 50 de ani, îmi va ridica o statuie, pentru munca pe care am depus-o.

 

ATS: Ai lucrat şi încă mai lucrezi pentru corporaţii. Care crezi că ar trebui să fie rolul corporaţiilor în societatea românească? În ce măsură crezi că activităţile de CSR pe care le fac companiile din România sunt „responsabile social”?

M.V.: Ele (corporaţiile – n.red.) au rol extrem de important, pentru că ar trebui să înţeleagă că au ajuns la anumit nivel datorită utilizării unor resurse umane. Prin ajutorul pe care l-ar da înapoi societăţii ar contribui la formarea de noi resurse. În România, din păcate, aşa-zisul CSR este doar o vrăjeală. De când lucrez ca fotograf nu am întâlnit nicio societate comercială care să-şi dorească să-şi alăture imaginea, printr-o faptă bună, cu romii.

ATS: În prezent, ce lucrezi?

M.V.: Am foarte multe planuri dar uneori stau şi mă gândesc şi îmi pun problema de ce le fac, pentru că, de modificat, nu se modifică nimic. Pe mine mă ţine în priză încăpăţânarea să văd statuia. Doar atât. Este îngrozitor ce se întâmplă şi este îngrozitoare această indiferenţă, care ne va afecta pe toţi foarte curând. Când vom avea o populaţie majoritară needucată, va fi ca o bombă nucleară.

 

ATS: Câştigi bani din fotografie?

M.V.: Da. Câştig bani din fotografie. Dacă este să mă raportez la majoritatea fotografilor de documentare din România, câştig foarte mulţi bani. Dacă este să mă raportez la fotograful comercial sau de fashion, câştig mai puţini bani.

ATS: Îţi lipseşte ceva din perioada de până în 2010?