Mișcările de hip hop se intersectează cu educația și cu visurile micilor dansatori din Ferentari- schimbarea lumii, în ochii lor, pornește de pe scenă.  

Ioana Pasc, redactor AlTreileaSector.ro

Ferentariul, cel mai rău famat cartier bucureștean, ascunde deopotrivă tragedii, mizerie, droguri cât și speranță, visuri de copii și oameni care luptă pentru alți oameni mai nefericiți decât ei. În primul episod din „Ferentariul dansează”, am făcut cunoștință cu Policy Center for Roma and Minorities, organizația neguvernamentală care, prin educație alternativă și dans, schimbă destinele copiilor născuți în ghetouri.

Azi, cunoaștem personajele principalele: puștii și visurile lor.

Articolul este al doilea din seria de trei episoade, „Ferentariul dansează”. Episodul cu numărul trei va fi publicat pe AlTreileaSector.ro în data de 03 octombrie 2014.

Toto (foto jos) este elev în clasa a V-a și cel mai bun dansator din trupa Born4Trouble (B4T). „Are un talent înnăscut și execută mișcările cu mare lejeritate, clar, armonios”, declară Yoz (23), antrenorul trupei de hip-hop. Din B4T fac parte 10 copii, dintre cei 60 care frecventează cursurile de dans ale Clubului de Educație Alternativă din Ferentari, inițiate de Policy Center for Roma and Minorities. „Se visează pe cele mai mari scene ale lumii și n-ai să-l vezi pe stradă fără căști în urechi”.

 

De când frecventează clubul, muzica și dansul au devenit pentru Toto viața lui. Ca să poată participa la antrenamente, și-a îmbunătățit mult situația școlară, condiție esențială pentru toți copiii care fac parte din trupă.

ATS.ro:  Toto, ce înseamnă dansul pentru tine?

Toto:  Familie, viață, respect, ambiție.

ATS.ro: Cum te simți pe scenă?

Toto: Foarte bine. Rar am emoții, dar rar, nu tot timpul. Când aplaudă lumea la sfârșit, mă simt fericit.

ATS.ro: Ce te ambiționează să continui?

Toto: Pe mine, că am un talent, și pentru colegi, că suntem o trupă. Vrem să schimbăm lumea prin dans. Le arătăm că și prin dans poți schimba ceva.

ATS.ro: Ce înseamnă clubul pentru tine?

Toto: Ei m-au dus prima dată la școală. La club, doamna Rodica, m-a învățat să citesc și să scriu. Mă ajută foarte mult, sunt familie.

Ana (foto) are tot 11 ani și învață la Școala numarul 2. Se așează nerăbdătoare pe scaun, își aranjează mâinile pe lângă corp, își ferește cu mișcări scurte doi cârlionți care o încurcă pe frunte și așteaptă. Are o grație pe care rar o întâlnești la fetele de vârsta ei, caracteristică dansatoarelor de balet.

Ana:  Pentru mine, dansul înseamnă familie. Adică, colegii mei, nu știu cum să explic. Dansez pentru că am un drag de dans, îmi place foarte mult și nu pot să mă dau bătută niciodată.

ATS.ro: Ce vrei să faci când o să fii mare?

Ana: Să devin dansatoare. Sau profesoară de engleză.

ATS.ro: Cum sunt antrenamentele de dans?

Ana: Nu sunt grele, sunt ușoare. De exemplu, dacă greșesc o mișcare ei mă ajută, îmi explică, să înțeleg mai bine. Din greșeli înveți multe. Cel mai greu e când ne antrenăm pentru un concurs, pentru că muncim foarte mult. Câteodată ne mai și ceartă, dar tot ne ajută.

 

Mădălina (foto) se așează pe scaun cu ochii-n pământ, desenează cercuri imaginare cu talpa pantofilor sport și se leagănă rar, în față și-n spate, pe picioarele scaunului.

Mădălina: Nu pot descrie ce înseamnă dansul pentru mine. E jumătate din viața mea, e ceea ce mă descrie. Fără dans nu aș putea trăi. Uit de probleme, sunt doar eu cu muzica.

ATS.ro: Ce vrei să faci când o să fii mare?

Mădălina: Mă văd dansatoare și coregrafă. Dar nu plină de bani, nu fac asta ca să câștig bani, ci pentru că știu cât îmi place, iar asta pentru mine e cel mai important. Iar dacă o să fiu coregrafă, vreau să ajut niște copii care vor să devină ceva prin dans. Asta mă bucură. Așa cum mă ajută instructorul meu acum. Asta vreau să simt și eu la un moment dat. 

ATS.ro: Cum sunt antrenamentele de dans?

Mădălina: Avem doar două antrenamente pe săptămână care țin o oră și jumătate. Abia aștept antrenamentele alea! Deci… n-am răbdare. Dacă, de exemplu, e luni (noi avem orele de dans marțea și joia), mai am puțin și explodez până marți. Sunt geniale! Nu am lipsit nici când am fost bolnavă, decât foarte rar când a fost ceva mai grav.

***

Dans + Aritmetică = (LOV)Educație alternativă

Yoz (n.r.- Andrei Mușat) antrenează trupa B4T din 2011. Îl observi ușor printre copiii care îi sunt elevi. Cei mici sar ca niște mingi de ping-pong în jurul lui, trag de el și-l întreabă de clasamentele provizorii în concurs. Yoz dansează de opt ani și, din 2009, este membru  activ al Trouble Crew, una dintre cele mai bune trupe de street dance din România. Anul trecut, la Londra, Trouble Crew a obținut locul I la campionatul mondial de hip hop.

Yoz antrenează aproximativ 25 de copii la Școala nr. 136, însă proiectul de educație prin dans se derulează în prezent și într-o a doua instituție de învățământ, Școala nr. 2, tot din cartier. Cu totul, peste 100 de copii participă la cursurile de street dance inițiate de Policy Center for Roma and Minorities.

ATS.ro: Care e cea mai mare provocare în munca ta?

Yoz: Să reușești să îi faci atenți pe toți simultan și să îi menții atenți pe perioada întregului antrenament. Dar copiii sunt receptivi, mai ales după ce îi contaminezi cu pasiunea pentru dans. Dincolo de acel moment și munca mea devine mult mai ușoară, vorbim tot timpul numai despre dans și despre cum putem deveni mai buni, despre următoarele obiective. Timp de o oră și jumătate, cât ține cursul, desenăm, cântăm, respirăm dans. Mi-a fost greu la început, nu știam cum să îi abordez. Nu doar pentru că sunt copiii cu nevoi speciale, dar, în Ferentari, sunt caractere mai puternice decât în alte cartiere. Evident, din cauza sărăciei, a vieții din ghetouri și a luptei pentru supraviețuire.

ATS.ro: Cum se leagă dansul de educația nonformală?

Yoz: Dansul reprezintă pentru ei, în primul rând, o motivație foarte puternică. Am avut de la început, și încă avem printre ei, copii corijenți, copii care nu frecventau școala, copii cu nevoi speciale, orfani sau care trăiesc la limita sărăciei. Prin dans le-am arătat că își pot găsi o liniște interioară indiferent de mediul din care provin și în care se întorc după încheierea cursului. Astfel, odată ce își găsesc refugiul în dans, au o motivație și pentru a înfrunta alte obstacole, precum îmbunătățirea situației școlare. Proiectul ăsta a salvat mulți copii de la corijențe, repetențe.

Pentru a putea participa la antrenamentele de street dance, copiii de la cele două școli din Ferentari trebuie să respecte niște reguli simple: să nu aibă corijențe și să nu lipsească prea mult de la școală. În cazul în care au corijențe, puștii sunt suspendați, până când reușeșc să-și îmbunătățească situația școlară. Complementar, prin activitățile de la clubul de educație nonformală, copiii au posibilitatea să ceară ajutor pentru îndreptarea mediilor și promovarea anului școlar.

„Căutăm mereu să le dăm o a doua șansă, să nu simtă că li se închide ușa. La fel, copiii trebuie să participe constant la activitățile de la club și la antrenamente. La trei absențe nemotivate sunt suspendați pentru o perioadă determinată. Încercăm astfel să îi disciplinăm, să le arătăm că, pentru a reuși să faci performanță, e nevoie de muncă, dedicație și seriozitate. Intenția noastră nu este de a-i descuraja prin aceste <<pedepse>>, ci de a-i responsabiliza”, spune Yoz.

Participarea la cursurile de dans și apartenența la B4T e un mijloc alternativ la instrumentele clasice de educație, cu ajutorul căruia PCRM luptă pentru ca puștii să nu mai renunțe la școală. În Ferentari, dar și nivel național, copiii abandonează studiul, în principal, pentru că părinții sunt prea săraci pentru a-i trimite la școală.

Antrenamente de dans la Clubul de Educație Alternativă din Ferentari.

***

Fata morgana – 6% pentru educație

România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește riscul sărăciei, iar șansele de ameliorare rămân destul de mici, arată studiul realizat de UNICEF și Institutul de Statistică al Unesco în cadrul inițiativei “Toți copiii la școală până în 2015” .

Sursa: Eurostat, epp.eurostat.ec.europa.eu

Sărăcia este resimțită, în special, de unele minorități etnice, iar cei mai dezavantajați sunt romii. Banca Mondială a indicat la începutul anului o rată a sărăciei în rândul romilor de 84%. 23% nu sunt racordați încă la rețele de energie electrică şi/ sau alimentare cu apă, conform unei cercetări realizate în 2012 de Rețeua de Dezvoltare Mondială a ONU (U.N.D.P.). Același studiu relevă faptul că aproximativ 50% dintre romi trăiesc cu sub 4,3 dolari/zi, adică în sărăcie absolută. Sărăcia absolută se referă la situaţia când o persoană nu dispune de resursele necesare asigurării minimului de subzistenţă, adică acces la o serie de bunuri cum ar fi alimentaţie, haine adecvate anotimpului, sănătate şi adăpost.

 

La nivelul politicilor publice, situația nu e mai roz. În ciuda revendicărilor repetate venite din partea profesorilor și a studenților, în 2014, bugetul acordat educației a ajuns la 3,4% din PIB, adică la 22 miliarde de lei. Deşi în creştere faţă de anii anteriori, este încă departe de acel 6% stipulat de Legea Educației Naționale nr.1/2011.

Lipsa banilor afectează atât învățământul preuniversitar, cât şi pe cel universitar, în special la capitolul investiții în infrastructura şcolară, materiale și echipament didactic modern. Estimările actuale arată că, pentru a reduce decalajul de la nivelul  alocărilor bugetare pentru educație, autorităție române trebuie să majoreze cu peste 25% fondurile publice destinate educației, potrivit Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (2011). Între mandate guvernamentale, jocuri politice și proteste ale studenților, educația nu pare să intereseze prea mulți politicieni români.

***

Final de concurs în Vitan

E nouă seara. La Rin Grand Hotel din Vitan, concursul Hip Hop International, la care au participat copiii din Ferentari, se apropie de sfârșit. Florin Botonogu, președintele Policy Center for Roma and Minorities, se sfătuiește cu unul dintre părinții prezenți și decid să plece, deși concursul continuă până către miezul nopții. Copiii încearcă să negocieze, se roagă de el cu voci subțiri, pisicești. „Trebuia să mă obligați să rămânem”, conchide Florin și copiii înțeleg imediat subtilitatea vorbelor. „Dacă v-ați fi calificat pentru finală, stăteam până la ultimul om”.

Puștii se risipesc dezamăgiți, Florin se întoarce cu spatele și zâmbește cu tâlc. „Concursurile îi ambiționează, îi motivează și le servesc drept lecție pentru viitor. Ne asumăm atât victoria, cât și eșecul”.

Acolo unde statul nu știe, nu poate sau nu vrea să se implice, e nevoie de oameni precum cei de la Policy Center for Roma and Minorities, pentru ca rotițele să înceapă să se miște. Pentru puștii din Ferentari, clubul de educație alternativă și cursurile de dans înseamnă, dincolo de toate, speranță. Înseamnă șansa de a-și continua și finaliza studiile și eventual, șansa de a se integra în societate și de a deveni independenți financiar.

Latura socială a dansului e împărtășită și de membrii companiei de dans batterydancecompany, din New York. Între 14 și 22 septembrie, doi dintre coregrafii trupei, Mira Cook și Clement Mensah, au fost la București pentru a susține ateliere de dans cu 40 de copii din Ferentari.

Despre cum sparge dansul bariere lingvistice, sociale și economice, citește în ultimul episod din mini-seria Ferentariul dansează, care va fi publicat pe AlTreileaSector.ro pe data de 03 octombrie 2014.