Luca a fost prima oară la groapa de gunoi când nu împlinise încă patru ani. Acolo a învățat, de la părinţii lui, să îşi împartă lucrurile cu alți copii.
Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro
An de an, înainte de Crăciun, Luca le oferă copiilor săraci cadouri, ambalate frumos, în cutii de pantofi. A învățat să împartă de la părinţii lui, Oana și Valentin Vesa. În 2006, ei au pregătit o cutie de pantofi cu lucruri de-ale lui Luca și au mers, cu toții, la groapa de gunoi a Clujului. Acolo, le-au dăruit câteva motive de bucurie unor copii romi dezbrăcați și înfometați.
Valentin l-a rugat pe Luca să nu spună nimănui despre vizita lor la groapa de gunoi, pentru că, „în momentul în care faci o faptă bună, nu tebuie să te duci și să te lauzi cu ea pe toate gardurile”. Dar copilul nu l-a ascultat și le-a povestit tuturor colegilor de grădiniță.
Când Valentin a mers la serbarea de iarnă la grădinița lui Luca, părinții colegilor copilului au venit și i-au întrebat dacă au vreo organizație neguvernamentală, pentru că și-ar dori și ei să împartă. De aici până la „Shoebox – cadoul din cutia de pantofi” nu a mai fost decât un pas. „Tot proiectul a pornit, practic, din cauză că fiul meu a fost neascultător. Dacă nu le spunea colegilor, probabil că ar fi rămas doar un obicei în familie”, spune Valentin. Nici până acum nu a înființat o organizație neguvernamentală pentru că a „observat că neapartenenţă la un ONG dă mai mult credibilitate”.
Bărbatul de 34 de ani locuiește în Cluj, lucrează de la 17 ani şi, acum, este inginer IT. A avut o copilărie fericită, chiar dacă plină de lipsuri. Mânca o bomboană o dată pe lună. Familia îi facea cadouri, însă în limita posibilităților. Nu crede în Moș Crăciun, dar îi place să facă bine. Este salutat pe stradă de șefi de multinaționale, dar el nu vrea faimă, ci să facă oamenii fericiți. Măcar pentru câteva ore.
În continuare, Valentin ne povestește despre cum a ajuns o inițiativă, pornită în familie, la peste 50.000 de cadouri în cutii de pantofi.
ATS.ro: Cum a fost la prima ediţie oficială a proiectului, în 2007?
V.V.: Prima ediţie, cea din 2007, a fost organizată pe Yahoo Messenger şi doar în Cluj Napoca. Foloseam status-ul din profil să spunem ce facem. Am reuşit să adunăm 512 de cutii. Pentru că putem avea doar un număr limitat de caractere pe care îl puteam scrie la status-ul respectiv, soţiei mele şi mie ne-a venit ideea cu „Shoebox”.
ATS.ro: Comparativ cu prima ediţie, ce rezultate aţi avut anul trecut? Câte cutii aţi dăruit din 2007 şi până acum?
V.V.: În 2013 am fost prezenţi în opt ţări, 66 de oraşe şi 107 centre de colectare, adunând un număr total de 30.669 de cutii. În toate cele opt ediţii de până acum am dăruit peste 50.000 de cutii.
ATS.ro: Cum de aţi reuşit să ajungeţi în opt ţări şi 66 de oraşe?
V.V.: Habar nu am. Cred momentul cel mai important a fost în 2010, când am făcut pagina de Facebook. Atunci a luat foc totul. Am ajuns la 10.000 de fani într-un an. Apoi am făcut şi site-ul.
ATS.ro: Cum te-ai simţit când ai dat prima cutie?
V.V.: Lângă fosta fabrică Nokia era un cămin cu 14-15 fete şi băieţi. Noi, bărbaţii, intram în camerele băieţilor, că să le dăm cutiile, iar soţiile noastre, în camerele fetelor. La un moment dat, m-a chemat soţia mea, plângând. Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi ea mi-a răspuns: „hai să vezi ceva!”. Am intrat într-una dintre camere, în care erau şase fete şi trei paturi supraetajate. În mijlocul camerei, pe o masă de plastic, improvizată din nişte lăzi de bere, era o pizza mare, tăiată felii şi o sticlă de suc la doi litri. Am întrebat fetele ce sărbătoresc, iar una dintre ele mi-a răspuns că face 18 ani. Strângea de ceva timp banii pe care îi primea de la stat că să poată sărbători împreună cu colegele ei. Altceva nu şi-a permis. În momentul ală, m-a curentat la picioare. Am izbucnit în lacrimi şi am zis că nu pot să stau să mă uit la aşa ceva. Am mers în prima alimentară, am cumpărat tot ce am găsit acolo şi am dus cumpărăturile fetelor. Le-am spus că trebuie să sărbătoarească aşa cum se cuvine, nu cu porţia. După cazul ăsta, au urmat multe altele, la fel de emoţionante.
ATS.ro: Toţi copiii cărora le daţi cutii sunt săraci? Cum îi selectaţi?
V.V.: Da. Noi aflăm despre ei din două mari surse: fie de la oamenii care ne aduc cutiile, fie mergem în diverse cămine.
ATS.ro: Cum a reacţionat copilul tău prima oară când i-ai prezentat ideea de a dărui cuiva ceva?
V.V.: A fost foarte încântat de idee şi, de atunci, face în fiecare an chestia asta. Când vine frigul, îmi spune: „tati, a venit frigul, nu ne pregătim să mergem să ducem cutii la copii?”.
ATS.ro: Când începeţi efectiv organizarea unei ediţii Shoebox?
V.V.: Ca pregătire logistică, începem undeva la sfârşitul lunii august. La început, verificăm lista de parteneri, contactăm partenerii şi trimitem afişe prin ţară. Pentru noi, ca organizatori, cea mai aglomerată perioadă începe cu prima săptămână din decembrie, pentru că oamenii se pregătesc pentru Crăciun şi ne trimit cutii. Până atunci, noi trebuie să ne asigurăm că ştim locaţiile unde oamenii pot să trimită cutiile şi pregătim orarul de lucru.
ATS.ro: Anual, câţi oameni se implică în organizarea unui astfel de eveniment?
V.V.: Anul trecut, de exemplu, am avut vreo 220-230 de oameni. În general, participă coordonatorii de locaţie, la care se adaugă prietenii şi alţi oameni din familiile lor.
ATS.ro: Proiectul Shoebox a trezit în tine dorinţa de a te implica în societate sau era ceva ce aveai dinainte?
V.V.: Eu şi soţia mea făceam chestii şi înainte, însă doar aşa, la nivel de familie. Noi am trăit foarte greu în trecut şi, când am ajuns la un oarecare nivel de relaxare financiară, am încercat să facem lucruri şi pentru alţii.
ATS.ro: Cum aţi ajuns să primiţi cutii din străinătate?
V.V.: Ne-a ajutat foarte mult pagina de Facebook. Chiar m-a sunat cineva de curând, din Australia, şi mi-a zis că o să-mi trimită 300 de cutii, cu vaporul. Până vin de acolo, durează ceva. Primii oameni din afara ţării care au trimis cutii m-au sunat într-o noapte, pe la trei. Cred că erau în Bahrain sau în Emiratele Arabe Unite. Erau ingineri petrolişti – soț şi soţie. Văzuseră la nu ştiu ce rudă, care dăduse share la Shoebox pe Facebook. Cei doi au intrat pe site şi apoi m-au sunat. Mi-au spus că nu pot să trimită o cutie, dar că vor să contribuie cu nişte bani. Le-am răspuns că eu nu primesc donaţii, dar au insistat, aşa că am acceptat să-mi trimită. Mi-au transferat în cont 150 sau 200 de dolari. Ştiu că la ediţia din acel an am făcut zeci de drumuri cu maşina, ca să transport cutii, iar motorina pentru maşină am cumpărat-o cu banii lor. După, le-am dat un e-mail şi le-am trimis un raport al cheltuielilor.
ATS.ro: După atâţia ani de proiect, ce poti spune despre români? Sunt ei dispuşi să ajute, au timp?
V.V.: Românii au suflet şi sunt extraordinari. Nicio cutie nu a venit „importată” sau donată de vreo asociaţie din afara sau adusă de nu ştiu ce instituţie. Toate cutiile au fost făcute de către românii din ţară sau din străinătate.
ATS.ro: Te consideri Moş Crăciun? Crezi în Moş Crăciun?
V.V.: Nu mă consider Moş Crăciun şi nici nu cred în Moş Crăciun. Ceea ce facem noi nu are nicio treabă cu Moş Crăciun. Tocmai de aceea, nu vreau să prind pe cineva că se costumează în Moș Crăciun și apoi vine să dea cutii copiilor. Copilului care i se dă o cutie trebuie să i se spună că un alt copil s-a gândit la el şi şi-a luat din timpul şi banii lui pentru a pregăti cutia respectivă. Cadoul ală nu vine de undeva din neant, dintr-o magie de Moş Crăciun.
ATS.ro: Ce planuri ai cu proiectul? Intenţionezi ca, la un moment dat, să-l opreşti?
V.V.: Nu am planuri de a-l opri. Creştem masiv, ne-am triplat într-un singur an.
