Miruna, Vera, Claudia, Mina, Eliza şi Corina au mobilizat circa 100 de arhitecţi într-un proiect care învaţă copiii români cum să devină cetăţeni mai buni, prin arhitectură.   

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Acum câţiva ani, şase femei constatau cu dezamăgire că elevilor români le lipsesc materiile legate de  arhitectură. Miruna, Vera, Claudia, Mina, Eliza şi Corina sunt arhitecte şi mame. După modelul altor ţări europene, unde există cursuri de arhitectură pentru dezvoltarea celor mici, ele au luat atitudine și au decis să se implice în educația copiilor.

Povestea celor şase mame arhitecte a început cu o aplicaţie la un proiect cultural lansat de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), asociaţie care reprezintă şi reglementează profesia de arhitect la nivelul ţării. Aşa a apărut cursul de „educaţie de arhitectură şi mediu construit”, pentru elevii din clasele a treia şi a patra. „Prin arhitectură, copiii au ocazia să repete şi să înţeleagă lucrurile pe care le învaţă la alte materii. Prin acest curs, noi nu ne dorim să-i facem pe copii arhitecţi, ci ne dorim să-i facem buni locuitori ai oraşelor în care trăiesc”, declară Corina Croitoru, una dintre iniţiatoarele programului.

Cursul, intitulat „De-a arhitectura în oraşul meu”, a fost demarat în anul şcolar 2012/2013, ca proiect pilot, în şapte clase din Bucureşti. Iniţiativa educaţională începută în 2012 s-a transformat, un an mai târziu, într-o organizaţie neguvernamentală – „De-a arhitectura”. Iar programul a trecut de la stadiul de proiect pilot, la un curs care se desfăşoară acum în 60 de clase din mai multe şcoli din ţară. „În anul şcolar 2014/2015 vom avea 100 de clase”, spune Croitoru, membru fondator al asociaţiei „De-a arhitectura”.

Cursul, care este opțional, cuprinde o parte practică (sub forma unor vizite în oraş, în care copiii, asemenea arhitecţilor, culeg informaţii, se inspiră şi observă) şi una teoretică (în sălile de clasă). Programul este structurat în mai multe capitole. Copiii învaţă, printre altele, despre distanţe, proporţii, volume ori despre cum se adaptează o clădire la un anumit loc. „În ceea ce priveşte copiii, important pentru noi este să vadă cum arată lucrurile în realitate şi să-şi pună probleme. Printre participanţii la curs au fost copii care, de exemplu, trecuseră de peste 900 de ori prin jurul şcolii lor şi nu au văzut atâtea lucruri ca în momentul în care au fost însoţiţi de către un arhitect. Mergeau cu ochelari de cal. Nu aveau acei ochelari de arhitect. Noi vrem să le dăm copiilor un fel de <<a,b,c>> prin care să citească şi să înţeleagă oraşul”, arată Croitoru. Dacă vor învăţa să citească arhitectura urbană, copiii se vor putea adapta mai uşor când se vor muta într-un oraş nou sau, „când vor ajunge să aibă funcţii de conducere, vor putea privi altfel hotărârile pe care le vor lua la nivelul oraşelor”.

Câte un arhitect şi un profesor predau în fiecare sală de curs. Cele şase fondatoare ale asociaţiei au convins până acum circa 100 de arhitecţi să se alăture demersului lor. Nici nu a fost prea greu, deoarece arhitecţii sunt învăţaţi să ducă o muncă permanentă de educare a clienţilor. O parte dintre arhitecţii care susţin implementarea „De-a arhitectura în oraşul meu” şi în alte oraşe decât Bucureştiul, participă la diverse evenimente sportive pentru a strânge banii necesari extinderii proiectului şi în locuri precum Timişoara ori Sibiu.

Învăţătorii au început să devină mai receptivi la nevoia copiilor de educaţie prin arhitectură chiar dacă, în continuare, mulţi dintre ei preferă ca, în timpul opţionalelor, să predea încă o oră de matematică. De asemenea, părinţii copiilor se declară încântaţi de ceea ce învaţă copiii lor la curs. „Cumva, scopul nostru este ca şi copiii să povestească, la rândul lor, părinţilor, astfel încât să  putem ajunge cu informaţia şi la adulţi. După fiecare lecţie, copiii primesc o fişă cu un rezumat, aşa că au cu ce anume să meargă acasă şi să le povească părinţilor”, menţionează Croitoru.

La sfârşitul „De-a arhitectura în oraşul meu”, copiii construiesc o machetă a unui oraş, aşa cum şi-l imaginează ei. „Este foarte important că se lucrează în echipă. Anul trecut, de exemplu, o şcoală şi-a imaginat oraşul ideal cu multe vaporaşe, canale şi spaţii pietonale. Ceva în genul Veneţiei”, subliniază Corina Croitoru.

În prezent, asociaţia lucrează la un curs de educaţie prin arhitectură pentru copii de 4-6 ani. În toamnă va începe să-l testeze în trei grădiniţe din Bucureşti. „ Îi vom învăţa pe copii că pot construi din scaunele lor, din hainele lor, din jucăriile lor. Acest lucru îi va ajuta să creeze un context în care să joace jocurile de rol, binecunoscute pentru perioada asta a copilăriei. De asemenea, cursul îi va ajuta foarte mult pe partea de motricitate şi de creativitate. Va fi foarte mult de bricolat. Vor învăţa să folosească şi culori, materiale, forme”, adaugă membrul fondator al organizaţiei neguvernamentale.

Asociaţia mai lucrează la un alt proiect similar – „Arhitectura în şcoala mea”, care se adresează elevilor din clasele a şasea şi a şaptea. „În clasele a şasea şi a şaptea copiii învaţă fizică şi chimie şi atunci este un moment bun în care poţi să le vorbeşti despre structuri. La finalul cursului, copiii vor trebuie să vină cu o propunere aplicată pe şcoala în care învaţă, pentru a o face mai verde sau mai folositoare pentru ei”, declară Croitoru.

În străinătate, la finalul unor programe de educaţie prin arhitectură, se întâmplă chiar ca ideile pe care le au copiii referitor la şcoala în care învaţă, să devină realitate, cu sprijinul autorităţilor şi al sponsorilor din mediul privat.